Dragi turiști și ghizi! Pentru siguranța participanților la ture, am întocmit o listă cu medicamentele și materialele sanitare necesare care vă pot fi de folos în cazul rănirilor, accidentelor sau al unor probleme medicale care pot surveni. Vă rugăm ca în măsura posibilităților, să le procurați și să le aduceți cu voi la tură. De asemenea, am realizat un pachet de prim ajutor, pe care ghizii îl pot lua cu ei la orice tură. Am întocmit și o listă cu conținutul pachetului, cu descrieri și indicații de utilizare, pentru a fi ușor de utilizat pentru oricine în caz de nevoie.

Recomandat pentru ghizi:
•    Ibuprofen (Ketoprofen, Paracetamol) – 5-10 buc. (din Ketoprofen sunt suficiente 2 buc.): pentru reducerea durerii, inflamației, febrei (nu trebuie luat pe stomacul gol, chiar dacă persoana respectivă are probleme cu stomacul)
•    Loratadin (dozare: 1 pastilă pe zi) – 4-5 buc.: în caz de reacții alergice
•    Loperamid, Saprosan – cel puțin 10 buc.: în caz de diaree acută
•    Nitroglicerină – 4-5 buc.: vasodilatator, recomandat în caz de dureri cardiace
•    Magnevie Express (Mg+B6) – 4-5 buc.: în caz de crampe musculare
•    Glucoză: în caz de febră musculară
•    Bandaj triunghiular: pentru bandajarea rănilor capului, pentru fixarea la corp a brațului în cazul rănirii acestuia

Recomandat pentru drumeți:
•    toate medicamentele pentru bolile acute și cronice de care suferă
•    analgezice
•    medicamente antidiareice
•    magneziu
•    glucoză
•    bețe de drumeție, lampă frontală
•    față elastică
•    leucoplast (bandă leucoplast, plasturi cu Rivanol)
•    bandaj
•    folie de supraviețuire (pentru încălzirea pacientului, partea aurie să fie în exterior; pentru răcorire, partea argintie să fie în exterior)
•    bandaj triunghiular
•    dacă ești deshidratat (de la vărsături, insolație, diaree sau fiindcă nu ai băut suficientă apă): săruri de hidratare (se găsesc sub formă de gel sau praf), băuturi izotonice, sau dacă acestea nu sunt disponibile, amestecă o linguriță de sare și zahăr cu apă (sarea reține apa)

Important! Nu purta șosete de culoare deschisă, nu intra în iarbă înaltă, fiindcă te poate mușca o viperă; de asemenea, este important să porți bocanci înalți. Dacă te mușcă o viperă, este important să nu te agiți, să nu te miști mult, fiindcă atunci veninul se răspândește mai repede în corp.

Și iată pachetele de prim-ajutor pe care le-am pregătit pentru ca drumeții să se simtă în siguranță.

trusă de prim ajutor

 

Trusă de prim ajutor